Amazoanele Rozaliei Lenke Puskas

P1050898Mulți dintre cei care au trecut în perioada 18 – 30 august pe strada Mureşenilor din Brașov, cu siguranță au fost atrași și de colecţia de pictură 3D şi pop art „Amazoane”, semnată Puskas Lenke Rozalia, expusă la Galeriile Europe. Astfel, au putut vedea o altă abordare a vieţii şi a morţii, ambele însufleţite prin elemente decorative. 

Este a treia colecţie personală din ultimii trei ani a acestei artiste, după „Black Magic Woman” şi „Moulin Rouge”, toate expoziţiile fiind dedicate femeilor, dar pentru a fi admirate de bărbaţi.
„La începutul vremurilor, femeia a fost văzută ca înconjurată de mister, fantasme şi seducţie. Acum a sosit timpul ca eternul feminin să fie îndreptăţit, iar femeia să fie prezentată ca o fiinţă ambiţioasă, puternică şi independentă, gata să arate că e permanent pregătită să lupte pentru a reuşi aşa cum simte, o adevărată amazoană, gata să schimbe lumea”, sunt cuvintele artistei, care ne prezintă un set de tablouri de excepţie, unicate prin culoare şi tehnica în relief.
Rozalia iubeşte omul, înainte de a-l cunoaşte, iubeşte viaţa, deşi a fost la un pas să o doboare, iubeşte dragostea, chiar dacă i-a oferit multe deziluzii, debordează de energie, cu toate că în sufletul său ascunde răni adânci.
Ea recunoaşte că „Amazoane” este un amestec de sentimente şi simboluri, pe care ni le prezintă astfel: „Avem îngerii, care pot fi găsiţi în fiecare dintre noi, dar şi simbolul morţii, care netăgăduit există. De altfel, şi moartea ar putea fi privită ca pe un lucru frumos, cum ar fi acest craniu decorativ, plăcut vederii, pentru ca oamenii să nu se mai sperie de ceva iminent. Totodată, avem femeia, ca o luptătoare cu viaţa – în familie, în societate, în carieră”.
Privind tablourile expuse, simţim energia care răzbate din lucrările ei, fie că sunt realizate într-o paletă cromatică puternică, fie că foloseşte culori mai sumbre. Lucrările artistei pot fi catalogate ca fiind curajoase, inovatoare şi reprezentative pentru modernism.

Între Ţara Sfântă şi Monte Carlo
P1050872Pictoriţa, născută într-o comună din Braşov cu 38 de ani în urmă, nu vorbeşte prea mult despre trecutul său, însă îi poţi ghici secretele prin intermediul creaţiilor sale. Totuşi, ne-a dezvăluit că în urmă cu nici doi ani a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, după care cu greu şi-a găsit liniştea şi forţa de a lupta în continuare pentru viaţa ei. A luat calea pelerinajului şi a călătorit prin lume, pentru a-şi găsi iar drumul. În urma acestor peregrinări, şi-au pus amprenta asupra existenţei ei de până acum două călătorii: pe urmele lui Iisus, în Ţara Sfântă, şi cea la Monte Carlo, unde a observat latura unei lumi aparent fără griji şi probleme.
„Aşa mi-am descoperit forţa interioară, mi-am regăsit încrederea în mine şi în oameni. M-am întors acasă şi am conceput «Amazoane». Am fost cuprinsă de frenzie, iar în două săptămâni am pictat această colecţie cu 14 tablouri. Cei care mă cunosc îmi spun adesea că toate picturile mele reprezintă oarecum lumea mea interioară. Le dau dreptate. Atunci când pictez, pun şi o parte din mine acolo, pe pânză, ca o amprentă personală, cu toate trăirile şi simţirile mele. Am trecut prin momente grele în viaţă, am pierdut multe, dar acum vreau să trăiesc cu intensitate prezentul, aşteptând cu nerăbdare viitorul”, a explicat artista.

Viaţa, în roşu şi negru
P1050878Braşoveanca are vise mari, atât pe plan personal, cât şi profesional, proiectele sale fiind programate pe următorii şase ani cel puţin: „Îmi doresc enorm să devin mamă cât mai curând, dar şi să-mi expun lucrările prin lume, chiar şi la New York! Voi face doar o mică dezvăluire: pentru anul viitor pregătesc colecţia «Pasion Color», pentru ca în 2016 să lansez Pocker Face, într-o nouă tehnică. Sunt sigură că voi reuşi ce îmi propun, pentru că am multă credinţă, fără de care nu poţi avea succes”.
Pictoriţa recunoaşte că în tablourile sale îi place să folosească multe culori, însă niciodată nu lipseşte combinaţia roşu şi negru, rezultatul natural al emoţiilor sale: „Culorile intense au în spate sentimente puternice, ba chiar şi frământări sociale. Cele pale sunt asociate cu perioadele de linişte sufletească şi de împăcare. Ideile îmi vin de la o singură melodie sau de la un singur cuvânt”.
Astfel, a trecut de la „Black Magic Woman”, în care a zugrăvit misterul femeii, la colecţia „Moulin Rouge”, plină de viaţă, frivolitate şi dragoste, pentru a găsi stabilitatea în expoziţia „Amazoane”. Este ca o istorie individuală.

Şi-a conturat cariera din copilărie
P1050885În viaţa ei nu a existat un moment în care să nu fi pictat. Încă de la grădiniţă era captivată de culori şi de pensule. Desena orice: case, părinţi, copii, colegi, în manieră proprie. A ştiut de atunci că asta o să facă toată viaţa, aşa că de mic copil a început prima ei bătălie pentru cariera de artist plastic. În timp, după cum ne-a dezvăluit, a fost tot mai atrasă de pictura abstractă.
„Provin dintr-o familie de oameni simpli, din Racoşul de Jos. Părinţii nu m-au încurajat în această direcţie, fiind de părere că nu voi putea trăi decent din pictură. Însă, mereu am avut o nelinişte, pentru că simţeam că asta trebuie să fac”, ne-a spus Rozalia. Cu greu, şi-a convins cumva mama să o lase să-şi aleagă destinul şi astfel a ales  să studieze la Liceul de Artă şi Muzică din Sf. Gheorghe, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în acest domeniu. A luat şi ore suplimentare de desen, a urmat Şcoala de Arte „Francisc Cubic” din Oradea şi Facultatea de Arte vizuale, Pedagogia Artei şi Pictură. După terminarea studiilor, Rozalia Lenke Puskas nu a încetat un moment să picteze, deşi timp de 15 ani a fost cadru didactic.
Din 1999 până în prezent a avut, în fiecare an, expoziţii personale sau de grup participând şi la un schimb de experienţă cu Facultatea de Arte „Lage” din Germania. La concursurile din ţară a obţinut numeroase premii, chiar şi unul pentru expoziţia  intitulată „Gânduri şi imagini” de la Paris. Tablourile artistei au fost expuse şi vândute nu numai în ţară, ci şi în Elveţia, Austria, Germania, Ungaria, Olanda, SUA-Texas, Belgia.

Leave a Reply