Educația sexuală ar putea fi interzisă în școli. Cum așa?

Riscăm să ne întoarcem în timp, dacă ne lovim iar de astfel de opreliști. Părerea mea…

O știrea transmisă de digi24.ro mi-a atras acum atenția. Termenul de adoptare de către Senat a proiectului de lege prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul scris al părinţilor s-a împlinit pe 5 decembrie, astfel că proiectul va ajunge în sesiunea următoare la Camera Deputaţilor, forul decizional.

Cu alte cuvinte, proiectul a trecut tacit de Senat.

Conform proiectului inițiat de deputatul independent Ninel Peia, la articolul 1 scrie: „Se interzice predarea la elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial a unor informații și cursuri cu privire la educația sexuală fără acordul scris al părinților sau tutorelui”.

Cei care vor încălca prevederea de mai sus riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Acest domn parlamentar a notat în expunerea de motive că educaţia sexuală făcută la vârste fragede riscă să traumatizeze copiii: „Există deja şcoli unde copile de 10 ani pleacă ruşinate de la aceste «cursuri», sunt băieţi care nu mai înţeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel şi nu pentru Diana. (…) Copiii sunt traumatizaţi de informaţii care nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viaţa fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenţei”.

Cum așa, domnule parlamentar?

Să-mi fie iertată opinia, care nu se coordonează prea bine cu deontologia de această dată, presupunând că eu ar trebui doar să prezint o știre și să las cititorii să o „proceseze” și să emită păreri.

Dar și eu am dreptul la opinie așa că mi-o voi exprima cât de politicos voi putea.

Nu știu ce educație are acest parlamentar, dar nu pot să nu uit vremurile în care mulți copii credeau că i-a adus barza, deși nu în puține cazuri micuții asistau „live” la întregul proces de reproducere între părinți din cauza spațiului insuficient în care locuia familia sau pur și simplu din ignoranța adulților. Să nu uităm de perioada în care fetele erau terorizate, chiar traumatizate literalmente după ce dădeau frâu liber sentimentelor adolescentine și se lăsau pradă unui sărut la ceas de seară, apoi stăteau ca pe ghimpi de teamă că acel fior se va lăsa cu o sarcină. Să nu uităm că neștiința și lipsa unei educații sexuale corecte este cauza sarcinilor nedorite, neplanififcate, iar avortul, spre care fetele sunt de regulă îndrumate la vârste nepotrivite de a fi mame, este de-a dreptul traumatizant și poate lăsa repercusiuni de-a lungul vieții unei femei. Să nu uităm de riscul major de boli cu tansmitere sexuală. Să mai enumăr? Chiar dacă aș avea multe de spus, mă voi opri aici și acum las cititorii să-și spună părerea.

Când în alte țări civilizate se începe educația sexuală de la vârste fragede, astfel încât fiecare individ să conștientizeze ceea ce este în fiecare moment, care-i menirea lui pe acest pământ și că nu trebuie să se rușineze de corpul său, de transformările pe care le traversează zi de zi la un moment dat, de asemănările și diferențele dintre sexe, ce este firesc și ce nu, ce este moral și ce nu, noi, în România, tindem să ne întoarcem la mentalitatea omului de grotă, lăsând totul la voia întâmplării? Copiii fără educație sexuală se transformă în adulți rușinați, care nu vor ști nici ei să-și educe vlăstarele la rândul lor. Educația sexuală nu înseamnă să învățăm copiii cum să facă sex, ci toate cele de mai sus enumerate. Și mai mult de atât!

Leave a Reply