În căutarea unui Camino perpetuu. Jurnal de pelerin

Recent, a avut loc la Brașov lansarea volumului „Un Camino perpetuu. Jurnal de pelerin”, semnată Mihai Fluerar.

Recunosc, nu mă omor după lansările de carte, unde, de regulă, unu-doi literaţi îşi dau cu părerea despre ce a vrut să spună autorul, asta în timp ce autorul stă şi ascultă liniştit, aşteptând să-i vină rândul la vorbit. Prefer să răsfoiesc şi să preiau singură mesajul cărţii. Dar, partea interesantă a acestui gen de eveniment este faptul că ai ocazia să intri în dialog cu cel în mintea căruia încerci să pătrunzi răsfoind filă cu filă.

Fără pretenţia că ar fi scriitor, cel care se semnează Mihai Fluerar a scris, în schimb, un senzaţional jurnal de călătorii, în care şi-a pus sufletul pe tava cititorului. Vorbim de un om care a călătorit până la vârsta de 65 de ani în 108 ţări, care a cunoscut oameni speciali, locuri interesante şi a trăit fapte, banale pentru mulţi muritori, senzaţionale pentru alţii, dar care i-au format traiectoria vieţii omului Aurelian Popa (numele real al autorului, originar din Brăila, dar „adoptat” de Braşov cu cinci decenii în urmă). Este vorba de acel „Camino perpetuu”.

Extemporal colegilor de liceu

„Ideea acestui jurnal de pe El Camino, unde legenda se întrepătrunde cu realitatea, a apărut când colegii mei de liceu, cu care de ceva vreme mă întâlnesc anual, mi-au «reproşat» că mă plimb cam mult prin lume, iar cum ei nu au această posibilitate, mi-ai cerut un «raport» la întoarcere. De aceea, prima mea carte are ca motto «Extemporal colegilor de liceu». Astfel, ei au făcut cumva pelerinaje şi plimbări prin lume, prin ochii colegului Aurelian Popa, şi şi-au putut face o idee asupra locurilor fantastice din lume, vizitate cu cheltuieli minime. E greu de crezut că se pot găsi cazări cu doar un dolar şi jumătate pe noapte sau că poţi mânca mulţumitor cu cinci dolari pe zi”, a argumentat autorul.

Mihai Fluerar şi-a început jurnalul de faţă oarecum ca un începător în ale scriiturii, a exersat descriind traseul străbătut, vechi de peste 1.000 de ani (creat de celţii din Pensinsula Iberică, chiar pe sub Calea Lactee), cunoscut ca El Camino, spre Santiago de Compostella, locul de înmormântare al Sfântului Iacob – totul presărat cu amintiri nenumărate din alte experienţe de călător, şi a terminat ca un veritabil scriitor, care a scris o carte, cu toate subtilităţile comportamentului persoanjelor, reale în esenţă.

„Camino este experienţa unui pelerin. Eu nu sunt scriitor, dar această scriere mă responsabilizează. Deşi spiritual mă simt bine în pielea mea, scriind m-am ascuns în spatele unui nume, drag în familie, ca omagiu adus bunicului meu, care a luptat în Primul Război Mondial. La finalul experienţei pe El Camino, m-am simţit mai eliberat de multe gânduri”, ni s-a destăinuit povestitorul.

În căutarea perfecţiunii

Acest Camino perpetuu este un drum spre perfecţiune, pe care nu-l poate atinge individul, dar pe care suntem dacamino perpetuutori să-l căutăm permanent, după cum ne sugerează Fluerar. În cartea sa, „doar un jurnal de pelerin” după cum singur o caracterizează, împleteşte obiceiurile locurilor pe care le străbate, perpedes, cu descrierea naturii şi psihologia comportamentală a oamenilor cu care intră în contact, fără să-l părăsească o clipă umorul şi optimismul, oricât de greu i-a fost de-a lungul drumului, deseori anevoios.

„Cel mai mare câştig este să mergem singuri în această călătorie. Un camino în doi sau în grup nu mai e camino. Totul este căutare de sine, dar şi fugă, poate de modernitate. În viaţa de zi cu zi, cu toţii suntem uşor ipocriţi. Camino este fantastic. Te transformă. Acolo, fiecare pelerin vrea să îl cunoască pe celălalt, simte nevoia să pornească un dialog cu oricine, despre orice. Asta mi-a plăcut. Deşi e nepoliticos, mie îmi place să studiez oamenii cu care interacţionez, dar fără a-i judeca. În această călătorie, pentru mine dialogul cu ceilalţi a fost sarea şi piperul, pentru că sunt un om deschis. Le scormonesc oamenilor prin suflet, îi provoc, chiar cu riscul de a primi o palmă, dacă nu un sărut. Dar, încep mereu cu o confesiune, mă expun”, ne-a mai spus Fluerar.

Cuvintele îi sunt întărite şi printre rândurile cărţii: „Eterogenitatea pelerinilor este dată de intelectul fiecăruia şi aproape deloc de aspectul exterior al persoanei: poţi fi vecin de pat cu un prinţ sau cu un vagabond. Aceasta este o provocare pe care nu o mai găseşti nicăieri… Camino nu este nimic şi este totul (la extremă) din ce vedeţi sau vă închipuiţi. Fiecare dintre noi şi-l face în minte şi crede în el”.

Se poate spune că a avut ocazia din plin să-şi satisfacă din această curiozitate. Doar în pelerinajul de pe El Camino a străbătut 800 km, la pas, în aproape două luni, călătorie în urma căreia s-a ales cu „diploma de pelerin”.
„Camino este o ocazie unică în lume, nu ca timp (există de 1063 de ani şi încă mai rezistă), ci ca loc, condiţii şi atmosferă. Este un drum în solitudine, cu toate minimele facilităţi la tot pasul şi accesibil din toate punctele de vedere. Peste tot sunt condiţii clasice pentru rucsagişti, iar biserica, municipalitatea, asociaţiile de fraternităţi sau oraşe/ţări străine se ocupă şi menţin tarifele de cazare la aproximativ 6 euro de persoană”, a completat Fluerar.

Călătoria pelerinului braşovean spre Spania începe în 11 iulie 2013, când pleacă de acasă doar cu un rucsac în spate, iar în 28 august părăseşte Santiago de Compostela, pentru a se întoarce în oraşul de reşedinţă, între zidurile de sub Tâmpa, în 30 august 2013. Şi-a păstrat încălţările ponosite de atâta umblat şi toiagul care l-a însoţit în cea mai grozavă experienţă de viaţă.

Portret de pelerin

Economist de profesie, şi-a început seria călătoriilor – singur, în familie (are doi copii şi patru nepoţi) sau cu grup organizat – când încă lucra la fosta Uzină Roman. Prima metropolă vizitată a fost Londra, de unde a rămas cu impresii plăcute, însă nu ştia la acea vreme că pe glob sunt multe locuri uimitoare, exotice, pe care merită să le înscrii în palmaresul unui rucsagist.

„Cea mai interesantă ţară mi s-a părut Indonezia. Este una virgină, cu oameni fantastici, unde puritatea e la ea acasă. Mai ales pentru că sunt excesiv de politicoşi, dar şi pentru sinceritatea lor, consider că oamenii din Japonia sunt unici în lume. Cambodgia este un stat cu oameni deosebiţi, unde traiul este foarte ieftin. Siria are locuri fantastice, cu multe monumente istorice pe care nu vrei să le ratezi în viaţă. După atâtea excursii organizate şi ţări exotice vizitate, au ajuns să-mi displacă zonele foarte comerciale, unde şi locurile sacre au devenit kitsch”, ne-a mai spus Aurelian Popa.

Tot pe fugă!

Nu l-am cunoscut pe Aurelian Popa, alias Mihai Fluerar, până în ziua lansării acestui atipic jurnal de călătorii, şi nu pot să spun că-l cunosc nici acum, după ce am purtat împreună un dialog preţ de câteva minute, pe marginea experienţei sale de viaţă.

Mi-a spus că a fugit de acasă, din Brăila, la 14 ani şi a venit la Braşov. De ce a fugit? Nu am întebat. Oricum, răspunsul ar fi fost diferit de cel de la vârsta adolecenţei, faţă de cel pe care mi l-ar fi dat în prezent şi, cu siguranţă, complet diferit peste alţi câţiva ani. Deși are o meserie care îi oferă stabilitate, a ales totuşi să călătorească prin lume, ca turist sau pelerin (aspecte asemănătoare, dar totuşi diferite). Probabil a fugit o viaţă de monotonie, dar nu şi de o viaţă ordonată, oferită de familie, cu doi copii şi patru nepoţi.

A găsit ce căuta, după decenii de goană prin lume, în care a cunoscut oameni diferiţi, unii chiar controversaţi prin gândire? „Încă nu, dar sunt pe cale să găsesc”, a răspuns cu simplitate Mihai Fluerar. Ce? Încă nu a definit acel „ceva” mult căutat. Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că se va întoarce la un moment dat la Brăila, locul naşterii sale, mult mai bazat spiritual, mulţumit, împăcat cu sine, deşi e posibil să nu poată defini nici atunci ce anume a căutat o viaţă. Ceva, ca un camino perpetuu.

***

Anual, la Santiago de Compostela ajung pe jos peste 150.000 de pelerini şi aproape trei milioane de turişti, găsim pe site-urile de turism. Camino este un traseu marcat în aproape toată Europa şi e străbătut de oameni de pe toate continentele. Frumuseţea, magia, trăirile ş i întâmplarile de pe Camino nu pot fi zugrăvite întotdeauna în cuvinte, pentru că starea poate deveni între timp alta. Renumele acestui traseu şi probele fizice sau psihice au făcut din Camino o atracţie în toată lumea. Unii merg mai puţin, alţii mai mult, fiecare cu ritmul şi zilele lui libere, dar Camino se poate relua sau reface şi anul următor, până la Santiago. Numărul de pelerini care îl străbat este în continuă creştere, iar din 1993 este acreditat pe lista moştenirilor culturale UNESCO.

Leave a Reply