Muzica clasică nu este prăfuită…

Este mesajul percuţionistului Zoli Toth, pentru tinerii braşoveni şi nu numai, prin proiectul „Bach in ShowBiz”

La sfârşit de săptămână (vineri, 23 mai) Braşovul a găzduit la Sala Patria un spectacol de excepţie, neconvenţional, în care muzica lui Johann Sebastian Bach a putut fi ascultată într-o manieră avangardistă. Alături de colegii săi din „Zoli Toth Project” – violonista Amalia Gîscă, violoncelista Flaminia Nastai şi percuţionistul Bogdan Pop, fostul component al trupei Sistem, Zoli Toth, a prezentat un show extraordinar cu muzică de J. S. Bach regândită de Adrian Enescu şi proiecţii 3D concepute de echipa Les Ateliers Nomad.
Ideea acestui proiect s-a născut toamna trecută, după Festivalul „George Enescu”, după cum ne-a precizat artistul.
De ce a ales muzica de Bach, în condiţiile în care a recunoscut că pe toată perioada studenţiei sale a fost oarecum presat de opera celebrului muzician din epoca Barocă?
„Deşi în facultate l-am cam urât pe domnul Bach, astăzi mă bucur mult să pot «profita» de genialitatea lui. Alături de echipa mea, am reuşit să-l reinventăm pe marele Bach, o provocare deloc uşoară, mai ales atunci când aşteptările publicului de azi sunt foarte mari. Iniţial, atât eu, cât şi Adrian Enescu ne-am fi dorit să prelucrăm piesele lui George Enescu, însă în condiţiile în care statul român nu deţine drepturi de autor asupra operei sale, ne-am reorientat. Acest proiect la care ţin foarte mult aş vrea să fie cunoscut de cât mai mulţi oameni, astfel că vom organiza turnee şi în următorii cel puţin trei ani”, ne-a prezentat Zoli Toth acest spectacol.

„Lumea se va îmbogăţi de dor”

Artistul român a continuat: „Aş vrea ca tinerii să conştientizeze că muzica clasică nu este prăfuită, că este nevoie doar de reîmpachetarea ei. Eu sunt convins că, o dată cu aceste spectacole, în care se ascultă, de fapt, nişte remixuri după piesele originale ale lui J.S. Bach, tinerii îşi vor dori să asculte şi creaţia genialului compozitor. Toată lumea care vine la acest show se va îmbogăţi de dor, odată ascultând viziunea lui Adrian Enescu, totodată descoperindu-l pe Bach”.
Chiar dacă nu a avut un public numeros la Braşov, aşa cum ar fi meritat acest proiect, Zoli Toth este optimist cu privire la alegerea în materie de muzică a braşovenilor, motiv pentru care turneele nu vor ocoli oraşul de la poalele Tâmpei: „Cu siguranţă, vom reveni la Braşov. Pentru mine a fost important că cei care au venit la acest show s-au simţit bine şi, după căldura cu care ne-au primit, au înţeles că le-am propus un lucru de calitate. Mă bucur foarte mult că acest turneu m-a făcut să îmi aduc aminte de momentele frumoase din facultate, când cântam în ansamblul de percuţie condus de maestrul Grigore Pop. Mi-am adus aminte de multe momente la fel de frumoase pe care le-am petrecut alături de Sistem. Acum, pot să aduc toată această informaţie la un loc şi să o pun în practică în acest proiect: Bach in ShowBiz. Practic, muzica sa rămâne la fel de expresivă indiferent de modul în care este reinterpretată. Adrian Enescu a încadrat perfect cele mai cunoscute teme ale muzicii lui Bach în piese scurte, care ajung astfel să spună o nouă poveste”.

Evoluţia ca muzician

Zoli Toth este promotorul neconvenţional al muzicii de percuţie în România. A studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi a pus bazele trupei de percuţie Sistem (renumita trupă care şi-a făcut instrumente din butoaie), al cărei lider a fost timp de 15 ani. În 2005, alături de Luminiţa Anghel, Sistem a câştigat locul al III-lea la concursul muzical Eurovision.
În 2010, Zoli a debutat ca solist percuţionist cu Orchestra Radio din Bucureşti cu concertul Domino pentru percuţie solo şi orchestră al compozitorului Adrian Enescu. Cele mai importante apariţii în domeniul muzicii clasice au avut loc la Festivalul Internaţional „George Enescu” în 2011 şi 2013, în aceste concerte intrepretând la marimbă şi vibrafon piese în primă audiţie absolută.
În 2014 a pus bazele Zoli Toth Project. Fervent susţinător al cauzelor sociale, a primit titlul de Ambasador Earth Hour în România în 2009 de la WWF România şi titlul de Ambasador Let’s Do It, Romania, în 2011. S-a implicat în numeroase proiecte de mediu şi voluntariat. Din decembrie 2012, Zoli este Ambasador 46664 Bangle Romania, proiect al Fundaţiei Nelson Mandela.

Leave a Reply