Pierduţi între frumuseţe, energie pozitivă şi indignare

Astăzi am umblat pe coclauri, la Racoș. Multă frumusețe, energie pozitivă…
Un gând în timp ce călcam pe meleaguri seculare: de multe ori ne dorim să cunoaștem locuri străine de noi, admirăm fiecare piatră și scândură puse în valoare de autoritățile străine, dar comorile naturii de lângă casă rareori le apreciem. De ce?

Când am urcat pe scările șubrede ale castelului grofilor deveniți istorie locală am avut sentimente contradictorii: de admirație pentru arhitectura “roasă” de timp, totodată de indignare, pentru că mi-a făcut impresia că nimănui din zonă nu-i mai pasă de faptul că se degradează de la o oră la alta. Ca să nu mai spun că turiștii intră și se cățără spre turn pe propria răspundere.
Doar tanti Anna, o localnică din vecinătatea castelului, care păstrează și cheile, mai oftează în timp ce-ți spune o variantă scurtă a poveștii acelor ziduri: “Castelul a fost al grofilor. Ei au murit și nimeni nu l-a revendicat. Acum vin sute de turiști, dar ce văd? Niște ziduri părăsite! Nu sunt bani pentru conservare. Au fost niște americani la un moment dat și au făcut câteva scări, au mai pus o piatră pe ici, pe colo, să mai reziste, dar au plecat și gata. Asta e!”

Leave a Reply